Ingrijirea pielii in timpul verii

Daca doriti sa reduceti aparitia ridurilor, a petelor pigmentare si cel mai important, aparitia cancerului de piele, atunci trebuie sa urmati cativa pasi ca sa fiti protejati impotriva radiatiilor UV. Dupa o iarna lunga, in care am fost privati de razele soarelui, cu totii tanjim sa renuntam la hainele groase si sa ne bucuram de soare.

Aparitia unei arsuri solare (definita ca piele inrosita in urma expunerii la soare, dar nefiind obligatorie aparitia basicilor sau descuamarea zonei respective, pentru a fi incadrata ca arsura) o data la doi ani, tripleaza riscul aparitiei cancerului de piele (melanom malign). Iar pentru aceia care deja folosesc creme pentru albire (pe baza de hidrochinona) pentru a trata eventualele pete pigmentare aparute in urma expunerilor precedente, 15 minute de expunere la soare fara protectie pot anula o intreaga luna de aplicare constanta a cremei.

 

Cele mai bune cai pentru a reduce efectele negative ale expunerii la soare sunt:

1.    Evitarea expunerii la soare in intervalul orar in care radiatiile sunt cele mai puternice (intre orele 10-16).

2.    Incercati sa stati la umbra feriti de razele soarelui, ori de cate ori este posibil.

3.    Purtati imbracaminte cu factori de protectie solara (SPF); unii producatori inscriptioneaza pe eticheta valoarea SPF.

4.    Folositi ochelari de soare cu protectie UV si palarii cu boruri largi

5.    Folositi creme cu factor de protectie ridicat (>30). Exista doua tipuri de protectie solara: chimica (sun screen) – care absoarbe razele UV nepermitandu-le sa intre in piele (pe baza de benzofenona si octinoxat) si barierele fizice, cremele cu protectie solara, pe baza de oxid de zinc sau dioxid de titan si care nu permit trecerea radiatiilor UV prin blocarea intreg spectrului UV. Este important sa alegeti factorul de protectie solara care vi se potriveste cel mai bine in functie de tipul de piele pe care il aveti (fototip).

6.    Este important de retinut ca apa si zapada reflecta razele soarelui si ca acestea sunt mai puternice la altitudini mai mari.

7.    Reaplicati crema cu protectie solara din abundenta ori de cate ori este necesar, mai ales daca intrati in apa sau daca transpirati mai abundent, in acest caz fiind necesar sa aplicati mai des.

8.    Pentru o protectie sporita, folositi o palarie, pentru a proteja zonele sensibile, cum sunt urechile sau scalpul. De asemenea, nu uitati sa folositi cremele cu protectie solara si pentru zona urechilor, zona adesea omisa si care in ultima vreme prezinta un risc crescut pentru cancerul de piele tocmai din acest motiv.

Pe langa efectele nocive ale soarelui, deshidratarea si insolatia sunt principalele motive de ingrijorare atunci cand vine vorba de o expunere indelungata la soare. De aceea este foarte important sa consumati o cantitate suficienta de lichide, adecvata temperaturii crescute de afara, precum si multa precautie daca suferiti de hipertensiune arteriala, asa cum am aratat in articolele precedente legat de aceste subiecte.

telios medicine