Depresia postnatală

 
Pregnancyandmotherhood_SmokefreeMotherhood_PostpartumDepressionandSmoking_v1.jpg

Totalitatea simptomelor apărute după naștere și care se caracterizează printr-o tristețe accentuată, schimbări bruște de dispoziție, iritabilitate poartă numele de „baby blues” și este diferit de depresia postnatală sau postpartum, atât prin gravitatea simptomelor, cât și prin durata acestora.

Ce este „baby blues”?

Simptomele caracteristice „baby blues” sunt mai puțin severe și durează de la câteva zile până la câteva săptămâni după naștere. De cele mai multe ori acestea sunt: tristețe, schimbări bruște de dispoziție, tulburări de somn sau te simți copleșită. Deși deranjante, aceste simptome nu interferează de obicei cu activitățile zilnice ale noii mame și nu afectează capacitatea ei de a avea grijă de copil.

Care sunt simptomele depresiei postpartum?

Simptomele depresiei postpartum sunt asemănătoare cu cele ale „baby blues” la început, dar devin mult mai severe și sunt mai îndelungate. În general, simptomele variază de la o femeie la alta, dar pot fi suficient de severe încât să afecteze activitățile zilnice ale noii mame și chiar și capacitatea acesteia de a avea grijă de copil:

  • Tristețe, deznădejde, schimbări bruște de dispoziție

  • Plâns nemotivat (în exces)

  • Incapacitatea de a se atașa de nou-născut

  • Sentimentul de desconsiderare de sine, vinovăție, rușine, sentimentul de a nu fi o mamă bună

  • Oboseală excesivă

  • Tulburări de somn

  • Anxietate, iritabilitate, atacuri de panică, furie

  • Tulburări ale apetitului (lipsa acestuia sau în exces)

  • Lipsa de interes pentru activitățile efectuate cu plăcere în mod normal

  • Gânduri negative atât față de propria persoană, cât și față de copil

Cauzele depresiei postpartum

postpartum.jpg

Depresia postpartum este adesea cauzată de un cumul de factori:

  • Modificările hormonale (estrogen și progesteron) care au loc după naștere

  • Hormonul tiroidian poate să scadă semnificativ după naștere, ceea ce poate duce la simptome precum cele ale depresiei

  • Lipsa de somn – des întâlnită după nașterea unui copil

  • Stresul legat de sarcină și de nașterea copilului

  • Anumite deficiențe nutriționale apărute în urma sarcinii sau din cauza unei alimentații necorespunzătoare

Riscurile depresiei postpartum

Depresia postpartum poate apărea la orice femeie după naștere, însă există unele femei care sunt mai predispuse acesteia decât altele. Printre factorii de risc putem enumera:

  • Episoade de depresie în antecedente sau tulburarea bipolară (sau prezența acestora în rândul rudelor de gradul I)

  • Evenimente stresante care au avut loc în decursul ultimului an, precum unele boli grave sau pierderea cuiva drag

  • Nașterea gemelară sau multiplă

  • Nașterea unui copil cu probleme grave de sănătate sau care are nevoie de îngrijiri speciale

  • Lipsa sprijinului și ajutorului după naștere din partea celor apropiați

Care sunt complicațiile depresiei postpartum?

Postpartum-Depression-How-to-Support-a-New-Mom-Who-Is-Stru-15279-4ed9b25d2d-1513030575.jpg

O depresie postpartum netratată poate dura luni de zile sau chiar mai mult și poate deveni cronică. Copiii acestor mame prezintă un risc mai crescut de a avea tulburări comportamentale sau emoționale, plâns excesiv, tulburări de somn, dificultate de a mânca, întârzieri în dezvoltarea limbajului și a abilităților motorii.

Depresia postpartum are multiple consecințe prin presiunea exercitată asupra tuturor persoanelor care sunt apropiate de copil, inclusiv crește riscul apariției depresiei la tatăl copilului.

 

Depresia postpartum este o afecțiune medicală severă. Nu este rezultatul unei slăbiciuni și nici nu poate fi depășită prin simpla conștientizare. Este nevoie de tratament. Instituirea timpurie a unui tratament duce la ameliorarea simptomelor și ajută la stabilirea unei legături între mamă și copil. Adesea femeile care au născut nu recunosc sau înțeleg gravitatea acestor simptome, de aceea de multe ori este necesar să interveniți atunci când recunoașteți aceste simptome la cineva apropiat.

 
telios medicine